Despre scandalul Carla’s Dreams și cum o televiziune a încălcat Codul Deontologic

Îmi exprim voma vizavi de jegul jurnalistic abordat de unii colegi de breaslă. Nu dau nume, că nu e frumos, dar nici nu mă pot abține să nu comentez deloc. Despre cum a tratat o televiziune subiectul Carla’s Dreams cu “Sub pielea mea” versus Florin Chilian cu “Ursitoare”, plagiat sau nu.

Aseară, în jurul orei 22:00, pe site-ul unei televiziuni de știri de la noi a apărut un articol cu titlul “Carla’s Dreams l-a plagiat pe Chilian” (erau mai multe cuvinte irelevante în titlu, dar le-am scos fix pentru că erau irelevante și ca să nu fie evident site-ul). Văzând titlul, am dat click. Aflasem de discuție de acum două zile și chiar eram curioasă dacă e plagiat sau nu. Bun. În articol, un oficial declară în baza unor argumente de specialitate că nu e plagiat. Concluzia redactată a articolului? Nu e plagiat. Deci în titlu este plagiat, iar în corpul articolului nu e plagiat.

Păi și atunci, futu-vă-n condei de jurnaliști, de ce informația că nu este plagiat este expusă la finalul articolului, în timp ce titlul susține că este plagiat? Vreau și eu să văd unde e “miliția peniței” aici!

Eu, ca om care citește presa, aș fi putut doar să arunc un ochi pe site, să văd titlul fără să dau click pe articol, și să rămân cu informația eronată. Nu mai comentez că nu s-au respectat tehnicile de redactare în ceea ce privește ierarhizarea informațiilor, că asta e o chestiune de finețe, pe lângă mizeria de titlu.

Revenind, în orice școală de jurnalism se învață calitățile și tipologia titlului de presă. În cazul ăsta, titlul nu este sincer, nu este atrăgător prin formulare, nu prezintă informația succint, nu este nici cârlig/incitativ, pe modelul “rămâi prost când vezi asta”, nici este un joc de cuvinte, nici o rimă șamd. Nu e nimic din ce ar putea sau ar trebui să fie un titlu de știre.

Titlul ăsta este DOAR O INFORMAȚIE FALSĂ.

Dragii mei, nu vorbesc despre un tabloid cu țâțe și nici despre un blog banal. Vorbesc despre o televiziune de știri din România care pretinde profesionalism și credibilitate de surse, care emite 24/24 știri pe TV și actualizează în permanență informațiile pe site.

Dați-mi voie să menționez că toate televiziunile/radiourile/instituțiile de presă funcționează sub un cod deontologic într-un cadru legal, doar că jurnaliștii nu fac un jurământ oficial, așa cum medicul jură să salveze vieți, judecătorul să respecte legea și soldatul să-și apere țara.

Chiar cred cu tărie că și jurnalistul, lucrând tot în slujba publicului, ar trebui să jure ceva. Nu de alta, dar prea mulți neaveniți, nepricepuți, agramați, mișei și inculți practică jurnalismul, o profesie care – deși lasă impresia că nu e mare căcat să scrii o știre –  sincer, nu este pentru oricine.

În fine.

Conducerea acestei televiziuni respectă legea publicând un fragment din codul deontologic pe site, dar nu respectă și codul, ceea ce mi se pare scuipat în ochi. Este ca și cum eu scriu la rubrica “Despre mine” că nu vorbesc urât și că promit să-mi protejez cititorii de un limbajul licențios, iar primul articol pe care cititorul îl vede pe blogul meu are titlul “Îmi bag pula în Renault”. Până la urma urmei, eu chiar fac ce vreau, că nu sunt televiziune, iar blogul e ceva personal, nu instituție de presă care funcționează sub egida unor legi și a unui cod etic și deontologic. Dar asta așa, ca idee.

Mai departe, fac trimitere către Codul Deontologic al Jurnalistului Elaborat de Convenţia Organizaţiilor de Media – http://documents.tips/documents/codul-deontologic-al-jurnalistului-elaborat-de-conventia-organizatiilor-de-media.html.

Și redau din Codul Deontologic emis de ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE COMUNICAŢII AUDIOVIZUALE – septembrie 2011

“Încrederea publicului este o altă valoare pe care o păstrăm ca reper şi ea poate fi câştigată numai prin imparţialitate şi onestitate şi prin garanţia că se evită în orice moment inducerea în eroare a publicului sau manipularea lui.” Mai multe aici http://audiovizual.ro/ro/cod-deontologic-arca/.

Deci ce au făcut băieții de la televiziunea cu pricina? Au indus în eroare și au manipulat, încălcând codul deontologic, principiile profesiei de jurnalist și obligațiile cu care vine ea, gesturi sancționabile legal.

Îmi doresc tare mult ca astfel de gesturi să fie sancționate pe bune. Nu mai suport să văd mizerie. Nu am așteptări de la Libertatea sau WowBiz, dar am pretenții de la televiziuni naționale, de știri, cu experiență și ani în spate.

În final, încă îmi tremură buzele în fața monitorului. Tare aș spune despre cine e vorba și aș fute-n public televiziunea respectivă printr-un titlu așa cum merită, dar încă am puterea și decența de a mă abține. Vă las pe voi să speculați, că poate așa se vor prinde de mesaj și vor corecta mizeria. Altfel se vor trezi că fac plângere la CNA pe numele Alina Greavu, în calitate de cetățean înșelat și dezinformat.

Sursa foto: justiceandenvironment.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.