Săptămâna trecută am fost la nunta unor prieteni de familie – le doresc fericire cât cuprinde. Cert e că nici de data asta nu mi-am putut opri gândurile.
De fiecare dată când aud că se mai căsătorește câte-un cunoscut încep să mă ia crampele. Am explicat pe îndelete de ce urăsc să merg la nunți și se pare că mulți s-au regăsit în durerile mele. La cel mai recent eveniment mi-am și redactat ideile ce-mi treceau prin minte.
Mama mă obligă să dansez.
De ce să furi mireasa: ți-a scăpat ultima șansă, vrei să te răzbuni pe mire, nu-ți ajunge băutura la masă, vrei să-ți scoți cheltuiala, vrei să vorbești la microfon să te vadă femeile.
Femei. Vin pe tocuri de cinșpe la nuntă. Nu dansează, nu merg, nu se ridică de la masă. Se duc la toaletă o singură dată și atunci merg lent, ca să fie admirate, că sunt delicate și diafane, nu pentru că nu sunt în stare să stea în picioare fără să se sprijine de pereți. Și nu s-ar descălța nici de ale dracu’, doar nu au dat bani pe pantofi să-i arunce sub scaun. Aleg să reziste și să mimeze buna dispoziție, când și-ar omorî rudele de bășici și crampe-n gambe. Parol, demoiselle! Bărbații vor râde de tine, nu te vor considera războinică, pentru că singura persoană cu care lupți ești tu. Aruncă pantofii sub masă, desfă-ți părul și dansează!
Nu te îmbrăca mulat dacă arăți ca un cremwurst.
cele mai triste si odioase, petrecerile ro de genu
yup!