Am povestit puțin pentru Freerider.ro despre proiectul Balaur Dirt Park.
După ce am vizitat Balaur Dirt Park din Paradisul Verde, Corbeanca, am stat de vorbă cu Alina Greavu, PR-ul proiectului. Pentru că este un domeniu nou, la care România a cam rămas în urmă, chiar și față de țările din Europa de Est, inaugurarea unui astfel de dirt park este mai mult decât o veste bună. Să vedem deci cum și-au făcut temele membrii echipei Balaur.
1.Bună Alina! În primul rând, cum v-a venit ideea? Cine a avut inițiativa? În jurul Bucureștiului nu prea există astfel de parcuri pentru petrecerea timpului liber sau pentru a progresa consistent.
Bună! Este foarte important să încep prin a spune că parcul este un proiect didactic. Ideea au avut-o studenții anului III de la Facultatea de Horticultură din București, specializarea Arhitectură Peisageră (U.S.A.M.V.), care au vrut să construiască un asemenea spațiu în incinta Campusului Universitar Agronomia. Profa Vera Dobrescu, lector în cadrul Departamentului de Peisagistică al Facultății de Horticultură București, a fost încântată de ideea lor, și astfel a devenit manager de execuție și proiect, cu sprijinul GRADA și LOOT. Vera a organizat un concurs de proiecte, cel câștigător a primit finanțare privată din partea familiei Țânțăreanu, iar de proiectarea rampelor s-a ocupat directorul tehnic Cristian Ghiță (știut drept Câtzu, biker). Cu ocazia asta vrem să mulțumim familiei Țânțăreanu, care ne-a pus la dispoziție terenul, utilajele și toate resursele.
Citiți continuarea interviului AICI.