Sunt foarte fericită și enervată pe mine în același timp. Am slăbit, dar am dat cu bâta-n baltă seara trecută.
Ziua 3
Mâncare: supă la mic dejun, legume și fructe în restul zilei (fără cartofi și fără banane)
Băutură: apă plată sau ceai neîndulcit
Greutate: 61,8 kg (-1,5 kg)
Stare de spirit: Doamne, mă simt penibil…
În timpul zilei, totul a decurs cum trebuie. Cu supa m-am obișnuit atât de bine, încât nu înțeleg oamenii care pun condimente în mâncare! Eh, pe naiba, fac haz de necaz, că e la fel de seacă. La prânz am mâncat o salată ca în a doua zi de dietă, cu roșii, castraveți, ceapă, ardei, mărar, busuioc și lămâie. Din când în când, mai mușcam dintr-un măr sau o nectarină. În tot timpul ăsta, apă multă.
Buba a venit seara. Și sunt atât de supărată pe mine că mă pufnește și râsul. Am fost invitată la ziua cuiva la restaurant. Inițial nu am vrut să merg tocmai din cauza dietei, dar într-un final am dat curs invitației. Când am ajuns la restaurant, lumea deja mânca. Masă lungă, cinșpe oameni (erau mulți, n-am stat să-i număr) cu fripturi, cartofi prăjiți, brânzeturi și tot felul de preparate de care nu am voie să mă ating. Îmi venea să mă dau cu capul de masă când mă uitam și la paharele cu cola cu gheață. În fine, ce mi-am luat? Supă de linte, că de salate m-am săturat. Nici aia nu avea gust, oricâtă lămâie îi puneam. Din nou, am băut deja plictisitoarea apă.
Când nici bine nu am terminat supa de linte, lumea a început să comande felul doi. Mă uitam pe pereți, refuzând să mă uit măcar în meniu. Mesenii, bineînțeles, crezând că sunt timidă, au început: “Hai, gustă din puiul ăsta cu iaurt, e foarte bun! Dar crema asta ai încercat-o? Ia-ți și felul doi, hai! Aaa, să nu-mi spui că nici desert nu vrei! Înghețată? Orez cu lapte? Nu? Nimic? Supă de linte și apă?!”. Eh, aș fi mâncat tot de pe masă și vreo doi invitați. La un moment dat, însă, am început să mă simt prost și să cred că-s o victimă a gândirii de tip “cine-i fițoasa asta, cu apă și salată?”. Cum nu-s așa, nu am vrut să se simtă nimeni prost, nici să fac impresia greșită și, colac peste pupăză, îmi sărea inima de poftă. Drept urmare, ca o tută, mi-am furat căciula ș-am început să gust și din aia și din aia, dar cu moderație. Trăiam o scenă ca-n filme, în care personajul aflat în conflict interior plânge și îndeasă-n gură. A fost epic.
Aș putea face o salată minunată cu mustrările de după. Și, ca să fie totul perfect, când am ajuns acasă am băut ș-un pahar de vin, că tot dădusem cu bâta-n baltă. Cert e că până acum am slăbit 1,5 kg în trei zile. Astăzi, când m-am cântărit, am fost dezamăgită, dar vă spun mâine.
Si la seturi de exercitii fizice mai iei uneori o pauza, deci sa zicem ca se admite. Ideea e sa continui!
Da, nu era vorba că mă îngraș, că puteam să mănânc normal, nu-i problemă. Îmi testez ambiția.
Mie-mi place supa de linte la nebunie! Mancarea libaneza, in general… 😀 Acum, depinde si de condimente,
A fost pentru prima dată când am mâncat supă de linte şi nu m+a impresionat, dar lintele îmi plac, în general. Cred că a avut mai mult de a face cu pofta de interzis :))
Musai tre’ să serveşti supă de linte făcută ca la carte, cu kîrmîzî biber (piper roşu), frunze de mentă proaspăt tăiate şi lămâie. La Nur Kaptan Baba, restaurantul cu specific turcesc de lângă ăla libanez de pe Tomis, vizavi de Primărie, are aşa ceva. Nu pot spune decât miam-miam! 😀