Jurnal de dietă, ziua 5

Când am urcat pe cântar m-a pufnit râsul: am slăbit 300 gr. 

Ziua 5

Mâncare: friptură de vită asezonată cu roșii la mic dejun și prânz, supă la cină

Băutură: 8 pahare cu apă plată

Greutate: 61,5 kg (-1,8 kg)

Stare de spirit: oh, wow, proteine!

Recunosc, mi-au ieșit ochii ca-n desene când am văzut mușchiul de vită. Mi-era dor să mănânc carne, deși nu-s mare consumator din fire, dar după  ziua a 4-a, cu banane din belșug, orice altceva e bine primit.

IMG_2996

Din păcate, doar prima masă a fost conform dietei. La prânz nu am mai mâncat, pentru că m-am tot fâțâit cu treabă prin oraș și am ajuns acasă la ora 21:00. Ah, am sărit și cina sau mi se pare mie? Da, masa de dimineață a fost singura. Seara am mâncat, de foame, două pere, pentru că atât aveam prin frigider și mi s-ar fi permis, oarecum, conform regimului. Nu mă apucam să-mi fac supă la nouă seara, deci am făcut fleoșc și ziua 5.

Am băut doar un litru de apă, în loc de doi; iar mă oftic, dar am compensat astăzi.

Totuși, a fost o mică diferență pe cântar: 300 gr, în pofida gustării aproape nocturne din ziua a 4-a. Mi-e ciudă, însă, că dacă aș fi fost mai strictă, reușeam să scap de mai multe. Pot să spun, în schimb, că cine are capacitatea de a ține strict acest regim poate slăbi și 6 kg. Eu am dat-o cotită, dar de aproape 2 kg tot am scăpat. Restul, mâine.

4 thoughts on “Jurnal de dietă, ziua 5

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.