Minusuri la Valea cu Pești @Transfăgărășan

Complexul se află la 7 km mai sus de Barajul Vidraru, panorama îți taie răsuflarea și oferă toate facilitățile, inclusiv piscină interioară, jacuzzi, saună, bowling, biliard, spațiu de joacă pentru copii etc. Da, am făcut o alegere foarte bună când am decis să ne cazăm la Valea cu Pești, dar am avut parte de nemulțumiri și nu o să le țin pentru mine. Ghinionul lor.

Trec peste partea în care laud locul, absolut superb. De asemenea, nemulțumirile nu sunt legate de facilități, igienă sau confort, ci de personal și administrator sau patron, cine era el, un ins perfid de 45 de ani, cred, care le sufla în ceafă angajaților încât ne simțeam noi jenați de jena lor.

“Nu știu” – recepționera flegmatică
Din păcate, am avut ghinion să ni se strice una dintre mașini. După drumul de aproape șapte ore și cu evenimentul neplăcut de a se opri motorul uneia dintre mașini pe serpentine ca în scenariul unui film care se termină prost, am ajuns la hotel și am cerut ajutorul recepționerei. Tipa, la douăzeci și ceva de ani, se uita la noi cu o sprânceană ridicată indiferent. Am spus că avem nevoie de o funie, de un lanț, orice, să tractăm mașina până la hotel. “Meh, n-avem”.

N-avea număr de telefon să chemăm pe cineva să tracteze mașina, numărul cuiva cu platformă, nu știa unde se află cel mai apropiat service auto, cea mai apropiată benzinărie, nu știa nimic fătuca aia. Ești din Pecineaga, cumva, ce cauți aici? Ceea ce nu mi se pare normal, având în vedere că vorbim despre un complex turistic plasat în creierul munților, iar personalul hotelului trebuie să fie pregătit pentru orice situație. Într-un final, am rugat un ospătar să-și sune prietenii și am făcut rost de platformă. Ulterior, mașina a ajuns acasă separat de noi, din Curtea de Argeș până în Constanța.

“N-aveți voie”, partea întâi
După micul dejun, fie ieșeam pe terasă la fumat, fie mergeam în lobby. Nu consumam cafeaua la masă în restaurant pentru că nu se fuma și mie nu-mi place să mă ațâț aiurea. În una dintre dimineți am plecat din restaurant în lobby. Bunică-mea mi-a spus că mai vrea cafea, așa că m-am dus să-i reumplu ceașca. Era 9:40. Conform programului, bufetul se închide la 10:00. Spre surprinderea mea, filtrul de cafea fusese mutat din restaurant.

M-am plimbat buimacă cu o ceașcă goală în mână câteva minute. Într-un final am decis să întreb flegmatica recepționeră, care m-a îndrumat în spatele unui perete panou. Bun. Am așezat ceașca la umplut. În următoarea secundă mă trezesc cu patronul în față, care-mi spune că n-am voie să iau cafea. Pardon? “S-a strâns bufetul, asta-i pentru alt grup, e coffee break”. Nene, îți dau eu brake! Îți bați joc de mine? Păi ne jucăm de-a v-ați ascunselea cu filtrul de cafea?

În plus, ai unul singur pentru un hotel de trei etaje? Bineînțeles că l-am privit sfidător în timp ce cafeaua umplea ceașca și i-am dat și eu o sprânceană. “E fără 20, filtrul trebuia să rămână în restaurant” și am plecat. Dar nu repede, ca o divă, așa cum ar fi trebuit, că-i dădusem replica, ci ușor, așa, să nu vărs cafeaua. Am regretat că acel context nu mi-a permis să-mi flutur părul, era clară victoria mea.

“N-aveți voie”, partea a doua
În pachetul cumpărat de noi intra doar micul dejun. Orice altă mâncare la orice altă oră se comanda în regim de restaurant. În una dintre seri, având o mare, mare masă de turiști, în jur de treizeci de jurnaliști din Intact și tineri politicieni, personalul le-a pus la dispoziție un bufet genial la cină. Grupul nostru, șapte adulți și un copil, se așezase la o masă separată de gălăgie și se pregătea să comande.

Eu am văzut meniul etalat pentru jurnaliști, așa că le-am propus alor mei să servim aceleași preparate și să plătim cât e nevoie pentru porție. Spre surprinderea noastră, răspunsul patronului a fost negativ și cu sprânceana de rigoare ridicată, de parcă am fi cerut de pomană – nu e ca și cum fiecare ridicare de la masă a grupului nostru îi umplea casa de marcat.

În fine, cert e că după ce jurnaliștii au terminat de mâncat, bufetul era încă etalat și rămăseseră o mulțime de tăvi neatinse. Deci nu se punea problema că le-am fi luat ălora pâinea din mână. Cu toate astea, din nu se știe ce motiv, individul a refuzat să ne servească acele preparate care arătau atât de bine, contra cost, așa că am comandat ca și în celelalte seri, fiecare ce a vrut.

Ideea e că eu am poftit extraordinar la un anumit preparat, așa că l-am întrebat dacă e în regulă, măcar, să iau o bucată de plăcintă, tot contra cost. Răspunsul a fost, din nou, negativ. Ceea ce mi-a spulberat mințile. Nici de poftă nu pot să iau și să-ți plătesc? Păi du-te să te duci! După ce a intrat în bucătărie am sustras pe nevăzute o plăcintă. Cu toată deontologia și etica din lume, mi-era foarte poftă.

“Nu pare rău, dar nu…”
Duminică dup-amiază era plină vila. Plin ochi restaurantul, agitație pe terasă, lume și la piscină, era un haos total. După ce s-au liniștit apele și au plecat mai toți turiștii, pe la ora 18:00, pe terasă a rămas doar grupul nostru. Și bineînțeles că ziua respectivă le adusese un câștig considerabil, așa că și-au permis să facă ce-au vrut când au mai rămas cu o singură masă. Dezinteres total.
“Ne pare rău, dar am închis bucătăria, deschidem la ora 21:00”
“Ne pare rău, nu mai avem produsul X, nici Y, nici Z”
“Ne pare rău, dar va trebui să ocoliți, nu treceți prin sala de mese” – și trebuia să coborâm în subsol din lobby, să trecem prin săli, pe lângă saună, piscină și toate cele, să ieșim pe una dintre terase, să mai mergem puțin, să urcăm treptele exterioare și abia atunci să ajungem pe terasa cu mese. La un moment dat îmi era frig și am preferat să tremur decât să urc în cameră. Un adevărat drum inițiatic.
Și mai sunt exemple de “ne pare rău, dar…”. În plus, nu a mai venit nici mama ospătarilor să ne schimbe scrumierele, să ne întrebe de sănătate sau să debaraseze masa timp de vreo două ore.

Meniul “Jumuleală”
În ultima zi, a venit patronul să ne întrebe dacă vrem să mâncăm seara în restaurantul hotelului, pentru că ne pregătește special ceva mișto. Un aperitiv, supă și o bucățică de păstrăv cu cartofi natur, mai exact. Noi nu făcuserăm încă planul, drept urmare nu știam dacă mâncăm la hotel sau plecăm în Curtea de Argeș la vreun restaurant. În final, am decis să plecăm în Pitești. De altfel, în grupul nostru nu erau mulți fani ai peștelui.

În fine, mai târziu am aflat că meniul costa 75 de lei de persoană. 75 de lei pentru ce? S-au gândit să jumulească pe ultima sută de metri grupul care a rămas și în timpul săptămânii. Și nu e vorba nicidecum de zgârcenie, dar cu astă sumă mănânc somon (că-mi place mai mult) pe pat de mango și goji și beau și un vin bun, că doar am mai fost și noi prin alte locuri în viața asta. Chiar nu suntem chiar atât de proști pe cât arătăm.

Păcat. Și în pofida celor întâmplate, priveliștea și relaxarea merită.

Coordonatele pentru GPS sunt următoarele:
N 45,3914246
E 24,6272698

Tot eu le-am căutat pe internet, recepționera cea flegmatică nu a știut.

Comentarii

5 thoughts on “Minusuri la Valea cu Pești @Transfăgărășan

  1. Alinoooooooooo …. ce te tot chinui aici sa arati lumii “serviciile” de kkt… da de KKT… imi pare rau ca am folosit expresia asta, dar alta mai jignitoare pt ei nu am putut gasi 🙂
    si cum spuneam … ce te chinui sa le arati romanilor cat de kkt sunt “serviciile” in Romania … cand totul este atat de evident… suntem undeva la malul Oceanului Pacific din punctul asta de vedere…iar “crema” se afla in Groapa Marianelor … daca intelegi ce vreau sa spun !!! mi-e rusineeeeee ca ma aflu in tara asta de 2 lei in care o camera nenorocita la Hotelul Vega care nu ar trebui sa aiba nici 4 stele, costa aproximativ 1.000 lei…o camera ordinara evident…serviciile nu mai vb de ele pt ca sunt de KKT :)) oricum foarte reusit “articolul”

  2. stii ce e mai grav… faptul ca sunt ffffffff putini romani care spun lucrurilor pe nume acolo la fata locului… din cauza asta ei isi fac idea ca oarecum ti-a placut sau daca tot n-ai zis nimic … atunci plm inseamna ca merge si asa treaba du-i dracu de fraieri ca mai revin ei…eu cred totusi (desi nesimtirea si nepasarea in Romania domneste) ca daca li s-ar spune in fata fara ocolisuri tot ce e gresit atunci s-ar da ei cumva dupa populatie caci pana la urma … clientul nostru prostu nostru… pardon … stapanul nostru …
    concluzie: romanul crede ca daca pune un cearceaf alb, spalat cu Bonux Perlan de Iasomie si kktul furnicutei, peste o balega, atunci poti sa si servesti pranzul acolo peste cearceaf

  3. Inchipuie-ti ca eu am fost la “the infamous” Marco Polo Restaurant si am comandat ce crezi tu ia sa vedem daca ghicesti … DAAAAAA ai ghicit … un preparat de pui (pollo pentru italieni). parca se numea Pollo a la Mexicana ceva de genul nu mai conteaza… raspuns “Ne pare rău, nu mai avem produsul X, nici Y, nici Z”… ok atunci cer o salata de pui … raspunsul evident acelasi… dupa care cer inca un preparat de pui … acelasi raspuns, darrrrrr in sfarsit cu o completare stupefianta: Ne pare rau, dar nu mai avem nici un preparat de pui deoarece nu am aprovizionat cu pui! Povestea s-a repetat la o distanta de 8-9 zile in acelasi loc evident.
    Deci mon cher … caldura mare … asa ca te astept la noua berarie pe care abia ce am inaugurat-o, dar ai grija … ca nu te voi servi cu bere pt ca … ai ghicit … nu am pe stocccccccccccccccccccccccc !!!!!!! si ai ghicit din nou de ce… daaaaa pt ca ma doare in…coif de ce spuneti voi astia care veniti si-mi faceti vanzare

    1. pai eu de cate ori am ocazia … chiar cu exces de zel uneori … am grija sa afle foarteeeee detaliat parerea mea despre serviciile lor … e adevarat ca uneori se aude dintr-o data … “SECURITY !!! ” … dar asta e … orice fapta are si consecintele ei iar in cazul asta stiu sigur ca nu le intra pe o ureche si iese pe cealalta … mai mult de atata ce pastele mamii lor sa le mai fac ?!?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.