Muzica bună, un fel de trufă îngropată în noroi (+1)

“Deși aşa ar trebui” era primul comentariu la status-ul “muzica bună nu se dă oricui”. Dezacord, nu-i evident?

Muzica bună se găsește greu. Muzica bună, pe românește, e un fel de trufă îngropată în excrement porcin. Petrec mult timp pe soundcloud, pe vimeo, pe youtube, pe profiluri de facebook străine, pe yahoo answers, pe mixcloud șamd. Sap și merg din link în link până găsesc vreo piesă sau trupă genială de care nu știu. Și da, recunosc doza de egoism în gestul meu de a nu împărți trufele cu oricine, dar sunt un fel de trofee ale răbdării. E muzica ce-mi ridică mie spiritul, pe care vreau s-o ascult doar când simt nevoia de ea, când am o anumită stare. Nu vreau să aud piesa “aia” răsunând din Audi-ul vreunui cocalar care stă la semafor, pentru că nu o merită. Efectiv mă doare, e o risipă.

Frate-miu și tata ascultă în general muzică cu 70% base. Îți vibrează hainele când stai în mașină. Câțiva pițigoi din Mangalia îl trag de puștan de mânecă să le dea muzica, pentru că ei repetă Lil Wayne și Busta Rhymes de le sare caroseria. El refuză, ca și mine, din același motiv. Nu vrea ca ceea ce consideră el “muzică bună” să se asculte la corturile cu mici și hamsii din Saturn.

Ce e bun devine trend și-și pierde valoarea. Îmi aduc aminte, de exemplu, când a apărut dubstep-ul la noi. Acultam prima dată dubstep în liceu și eram îndrăgostită. Din nou, pentru unii e un doar o gălăgie, pentru alții e artă, dar nu e important în argument. Eh, ceva timp mai târziu, curentul ăsta underground britanic a devenit mainstream. Atât de comercial încât Costi Ioniță și alți români cu microfon au scos o piesă dubstep. Întreabă-te acum ce mai simt când ascult dubstep.

Muzica e o artă și ar trebui dată oricui în măsura în care un artist merită aprecierea publicului pentru munca lui. Dar zic o treabă foarte interesantă: Paraziții, de exemplu, spre scârba lor profundă, știu că sunt ascultați de maneliști, dar nu au cum să controleze asta. Faptul că munca artiștilor aduce profit proporțional cu publicul e și un rău necesar. Dar prin asta Paraziții și-au pierdut un mare procent din valoare.

“Păi să te simți onorată atunci când o mai primești ocazional!” era al doilea comentariu. Bineînțeles, mă bucur când altcineva împarte trufe cu mine și atunci când se întâmplă, întorc gestul. De exemplu, prietena mea, care mi-a dat piesa de mai jos, mi-a spus “nu dau niciodată muzică bună oricui, trebuie ca persoana aia să o aprecieze”.

*Sensul sintagmei “muzică bună” diferă de la un individ la altul. Pentru mine, se traduce în acorduri jazzy, indie, muzică de orchestră împletită cu un beat electronic, triphop și nu numai. Îmi plac instrumentele muzicale clasice, vocea curată, versurile care vibrează și transmit, nu doar rimează. Din când în când, o să mai împart câte o trufă.