Mi-am scris, până acum, două citate și am desenat schema celor opt drumuri nobile budiste.
Când am renovat apartamentul, am ales să am o parte din pereți albi. Încă de când aveam treișpe ani, stăteam pe pat cu ochii pe pereți și-mi spuneam că atunci când o să fiu mare o să scriu chestii pe ei. Atunci nu puteam de gura părinților, că mi-au interzis la acea perioadă să “mâzgălesc” pereții. Da, aveau dreptate că nu m-au lăsat, cine știe ce tâmpenii aș fi scris atunci.
Eh, acum câteva zile s-a produs un click în mine. Aveam o stare foarte ciudată, era un amestec de ciudă, dezamăgire față de mine și ambiție să-mi iasă ce mi-am propus. Iar eu, când am stări de genul, cobor în mine și rămân acolo o perioadă. Refuz să ies din casă și să socializez și-mi refac energia prin activități creative: scriu pe blog, pictez, compun poezii, fac obiecte decorative, depinde de cheful de moment. De data asta, când s-a produs click-ul, eram în taxi. Am cerut să oprească pe dreapta brusc, am intrat serioasă și puțin nervoasă în librărie și-am zis “bună ziua, vreau pensule și acuarele!”. Aveam în cap ce vreau să fac, în sfârșit: să-mi pictez pereții.
Din miliardele de gânduri, am ales două citate ale lui Gandhi, numai bune pentru autosugestie, pentru a-mi trage energia bună atunci când am nevoie de ea. Aplic psihologie pe mine. Mai apoi, schema din dreapta este un principiu în funcție de care trăiesc de când l-am descoperit: cele opt drumuri nobile, derivate din cele patru adevături nobile budiste. Este și esența primului meu tatuaj. Mai sunt și genul de persoană care moare cu dreptatea în mână, aspect ce se leagă de citatul cu conștiința și legea majorității.
Asta am tot făcut în ultimele zile și în weekend. Am scris un citat și pe rama tabloului cu Salvador Dali, tot din camera mea, și unul deasupra dreamcatcher-ului; cum să-i spun în română… prinzător de vise? Și pe lângă astea, îmi rămâne foarte mult perete alb pentru următoarele momente cu stări ciudate.
