Oi fi ratat eu marele Harlem Shake din Constanța de weekendul ăsta, dar am fost la munte. De când era să-mi rup spatele-n șaișpe încercând ultima oară să mă dau cu placa, dar și după ce am intrat într-un grup de oameni cu skiurile cu o viteză de mulți huidu pe kilometri, mi-am dat seama că eu nu-s făcută pentru sporturile de iarnă; necesită skill, tupeu și condiție fizică, aș spune. Păi și ce să fac eu pe pârtie o zi întreagă? Închiriez un mucenic și mă dau de mă iau spondilozele. Am râs cu lacrimi ziua și seara m-am supradozat cu aspirină. Și vin fiert.
Poiana Brașov. Drăguț. În drum spre munte ploua posomorât, așa că am crezut până în ultima clipă că pe pârtie o să fie o mare mocioflâșcă. Dar n-a fost așa, pentru că în Brașov a nins până la cota perfecțiunii weekendul ăsta. Și nici n-a fost îmbulzeală pe pârtie, ideal pentru kamikaze ca mine. Asta se întâmpla sâmbătă de dimineață, pentru că spre amiază s-a aglomerat.
După o mică zugrăvire de ambianță, trecem la partea delicioasă: cum mi-am semnat singură și nesilită de nimeni propria damnare la dureri de spate. Dar a fost al naibii de amuzant. Am închiriat un colac stil mucenic și l-am uzat în toate combinațiile posibile, inclusiv pe burtă (însă nu eu, pentru că îmi apreciez visage-ul) sau câte trei. Și atunci am stat confortabil în mijloc.
În prima parte mă arunc pe burtă ca o divă incontestabilă. Colacul s-a dus, aflându-mă în imposibilitatea de a mă redresa. Așa am rămas, așa am alunecat și așa zdruncinător a fost! S-a lăsat cu sărit de căciulă.
După prima încercare, mă chinui să urc pârtia ca un pinguin – aluneca încălțămintea, însă nu atât de tare încât să nu zburd de entuziasm. De data asta, frate-miu se aruncă pe burtă. Luăm viteză și iese un salt zdravăn, de am avut senzația că am plutit un an! A doua oară și a doua căciulă.