Grijile de noaptea trecută s-au preschimbat în zâmbet de ușurare.
Articolul pe care l-am scris cu inima-n gât a făcut persoane să mă sune sau să-mi scrie, întrebându-mă ce am pățit. Cunoscuți sau necunoscuți, înainte să spun ce s-a întâmplat, vă mulțumesc din suflet pentru apropiere. Acum, când frământările au trecut, pot scrie ușurată.
O persoană din familia mea a avut de dimineață un control medical care, dacă nu ar fi avut rezultatul de față, m-ar fi dărâmat. Aceeași persoană a câștigat în fața cancerului în urmă cu trei ani, iar nenorocitul a dat semne de recidivă. Grijile m-au terminat. Având firea așa cum e, de multe ori scenariile negative mă copleșesc. M-am gândit la ce e mai rău. Acest om este tot ce am eu mai drag, echilibrul meu, iar gândul că i s-ar putea întâmpla ceva sau, mai rău, n-ar mai fi, m-a adâncit în depresie. Noaptea trecută am fost în șanțurile propriei minți.
Când a venit să-mi spună rezultatul, mi-a luat piatra cea mai mare de pe inimă. Acum rămân altele mai mici, dar cu alea pot să trăiesc; unele se elimină fără să ne dăm seama. Încă o dată am înțeles că nu sunt singură. Cu riscul de a lăsa impresia de pueril sau naivitate, spun din toată ființa mea că de multe ori credința e cea care-ți ține mintea sănătoasă.
Linişte şi pace interioară îţi urez să ai. E utopic, dar este un deziderat etern la care râvnim. Încercăm. De restul se ocupă contextul.
Îți mulțumesc, Sebi, la fel și ție. Și, de asemenea, îți mulțumesc pentru fidelitatea față de blog, apreciez foarte mult 🙂
Nu sunt un stalker, deşi mulţi ar avea această impresie. Îmi place să cred că există tineri cu o sensibilitate aparte, care şi-o manifestă în scris şi nu în diferite vicii trecătoare (unele chiar dăunătoare pe termen lung). E o formă de terapie care elimină mai uşor demonii realităţii în conflict cu cei ai visurilor neîndeplinite. Plus… să nu epateze, ci să aibă un nivel de autoironie care să-i menţină pe linia de plutire.
Scrisul are atât de multe funcții pentru mine că nici nu-mi imaginez viața fără el. Pasiune. Iar autoironia e ceva cu care cred că m-am născut, îmi știu limitele și defectele mult prea bine ca să încerc să le ascund, când pot face din ele adevărate minunății 🙂 Mulțumesc din nou. Iar despre vicii, hehe, cine n-are?