Cine scrie știe. Este cea mai bună comparație pentru o situație care mă scoate din minți.
De câteva zile am început să redactez o poveste. M-am eliberat de proiecte și am, în sfârșit, timpul necesar să lucrez la o serie de povestiri pe care îmi doream să o încep de multă vreme. Mă trezesc pe la ora 09:00 și intru într-o altă lume câte cinci, șase, șapte ore. Când scriu evit să vorbesc la telefon, să ascult muzică și elimin din jurul meu orice îmi poate distrage atenția. În pauzele scurte mă duc la toaletă, îmi fac un sandwich sau îmi reumplu cana cu cafea și revin în grabă în fața documentului la laptop.
Dar ca să faci treabă bună, trebuie să intri în stare, iar inspirația este sinusoidală. La început merge mai greu, însă odată ce te prinde valul creativ, trebuie să ții cu dinții de el, pentru că nu stă o zi întreagă. Trece. Și dacă revine, bine, dacă nu, la revedere.
Și nu contează că e o aberație, o comparație stupidă sau vreo figură de stil nepotrivită, scrii și profiți de abundența de inspirație. Și fix în momentul ăla, începe să sune telefonul. Băi, dar zici că-i un făcut. Exact atunci se trezește o prietenă să-mi povestească cu cine s-a întâlnit în Cora, mă abordează vreun hărțuitor de la TopShop să mă frece iar la cap cu reducerile lor la tigăi și saltele de pat sau o apucă pe mama dragul de mine când are de așteptat vreo hârtie și tre să stea un sfert de oră în mașină.
Ruptă din starea de creație, amețită ca trezită din somn, încerc să refuz politicos conversația dacă nu arde casa. Replica mea: nu pot să vorbesc acum, că scriu și-mi pierd inspirația. Replica interlocutorului: ei, lasă că-ți vine iar.
Nu, nu-mi vine iar, că nu pun pauză inspirației și o reiau când vreau, că altfel ar fi plină lumea de poeți și prozatori. Și uneori mai suferi de blocajul scriitorului. Starea asta poate ține și ani de zile, dar nu e cazul meu, din fericire. Iar cei care scriu știu cât de tare se poate chinui un individ în astfel de momente. Că nu suntem pictori să băgăm pensula-n borcan și să continuăm de unde am rămas. Ai înțeles, întrerupătorule?
Dacă am pierdut un fir, s-a dus dracu’ tot macrameu’ literar! Este ca și cum te-aș opri înainte de orgasm, tu te-ai enerva și eu ți-aș răspunde nepăsător: “eh, lasă că-ți vine iar!”
Deci data viitoare când întrerupi un om care scrie adu-ți aminte că, deși ai dreptate că îi va veni din nou inspirația, de data asta îi va veni cu frustrare, mai târziu și cu mai mare efort. Uneori, vine în altă zi. Dar stai, nu e potrivită până la capăt comparația cu orgasmul: rarisim se întâmplă ca atunci când vine să fie mai intensă decât ar fi fost prima dată.
În cazul meu nu neapărat pleacă inspirația și trebuie să fug după ea, dar îmi rupe filmul oricum câte o prostie de genul ăsta.
Chiar acum cică mă apucam să scriu și începe o prietenă să-mi povestească cum unii din blocul ei scot niște sunete pornografice care răsună în tot cartierul, cu ecouri care se ciocnesc de blocuri și se întorc spre casa ei într-o cacofonie a extazului care nu interesează pe nimeni și care face câinii să urle a disperare că nu-s lăsați să doarmă.
Haha! Și mie mi se mai întâmplă să fiu deranjată de astfel de situații. De cele mai multe ori mă amuz și le iau ca pe zgomote firești care vin la pachet cu locuitul într-o comunitate la bloc, cum e datul cu aspiratorul. Din păcate, nu prea ai avea cum să le spui să înceteze, așa cum îi poți spune unui prieten să te lase în pace când scrii, așa că-ți rămâne să iei o pauză și să te plimbi prin casă ascultând niște muzică. Tare.
P.S.: am aruncat un ochi pe blogul tău. I gotta admit you got some really cool shit there! and congrats on Flight from Hell! im not a not-sure-how-to-name-it-cause-i-have-no-clue-fiction fan, but you made it far, so keep up the good work!
Am văzut că ai comentat și la mine pe blog 😀 Mă întorceam aici… până la urmă… De obicei dau „Notify me of followup comments”, de data asta se pare că am uitat.
Deci nu-s singura care se plimbă prin casă ascultând muzică! E bine de știut 😀
Flight from Hell e fantasy/supernatural, cam în zona aia se învârte. Editoarea mi-a sugerat și „horror”, dar a ajuns din ce în ce mai puțin horror. Ah, în fine… Când o să se vândă cartea ca atare o să-i zic să scoată partea cu horror-ul.
Păi de ce să scoată partea horror?
Pentru că e o descriere falsă 😀