Acum câteva zile am primit pentru prima dată cartușele noi pentru imprimanta mea HP, conform abonamentului HP Instant Ink de 100 pagini pe lună pe care l-am ales – am mai vorbit despre serviciul celor de la HP in alte două articole, adică aici și aici.
Aveam nevoie să printez rapid și să semnez contractele pentru înscrierea la grădiniță, termenii GDPR și anexa cu opționale, toate în trei exemplare, că doar avem trei copii. Vorbim de multă hârtie și multă cerneală.
Stăteam cu emoții că ratez înscrierea pentru toamnă pe motiv că rămân fără cerneală la imprimantă, dar efectiv m-am stresat degeaba. Imprimanta mea și-a comandat singură cerneală când cartușele erau pe terminate, adică la fix. Am printat, semnat, scanat și trimis toate actele la timp.
Din momentul în care ai activat abonamentul HP Instant Ink, coletul vine în 2-3 zile. E bine să știi treaba asta, ca să nu te trezești că rămâi fără cerneală. În cutia primită sunt noile cartușe sigilate și pliantul cu instrucțiuni.
Mai departe, în contul de HP, în aplicație pe telefon sau pe PC, poți vedea statusul cernelii din cartușe, dar și statusul consumului de pagini, conform tipului de abonament ales. În cazul meu, am consumat mai putin de jumate din numărul de pagini disponibile.
În plus, o să mă țină mult cartușele HP Instant Ink, având în vedere că sunt de o capacitate mai mare decât cele pe care le cumpărăm noi din magazine.
Până acum sunt mai mult decât mulțumită de serviciul HP Instant Ink, dar cei mai fericiți sunt tot copiii, că le scot la imprimantă o grămadă de desene colorate, fără să mă mai stresez cu cantitatea de cerneală consumată pe toate nebuniile cu Mowgli și Peppa Pig.
*Offtopic
Se mai face in 2021 manichiura fara gel cover?
se vede absolut oribil unghia naturala pe sub french.
No offense, dar manichiurista ta e outdated 🙂
Fenomenal comentariu, jur. Se vede urat pentru ca mi-a crescut unghia si nu am ajuns la salon sa le refac. Manichiurista e foarte buna, insa eu am cerut doar lac si oja neagra semipermanenta. D-aia se vede “absolut oribil”. Geezus, femeie! Efectiv fenomenal comentariu. Scriu un articol despre imprimanta si tu comentezi de o unghie *wow
ce pot sa spun…m-a frapat atat de tare imaginea, ca dupa ce am citit articolul, am lasat un comentariu legat de aceasta (care cumva speram sa te ajute) 🙂
Pace