Bine, sunt înconjurată de ea, din toate direcțiile. Toți suntem. “Cum stai cu dragostea?” mă întreabă bunică-mea de fiecare dată când vorbim. În ultimul an, o face absolut de fiecare dată. Înainte, când știa că am o relație stabilă, nu mă întreba. Considera că stau bine. Acum, în schimb, e tot timpul îngrijorată. Nu înțeleg de ce unii oameni au tendința de a asocia lipsa unei implicări amoroase cu nefericirea. Cred că nefericirea ne mănâncă o perioadă de timp după încheierea unei relații și când atingi, deja, un prag temporal de singurătate – depinde de individ.
Am încercat să-i explic bunicii că sunt undeva la mijloc. A trecut un an de când am încheiat cea mai recentă relație și nicidecum nu am atins pragul. Uneori mai cad în scurte depresii, întrebându-mă unde naibii și-a parcat cutezătorul calul, dar după îmi trece. Realizez, de asemenea, că decât să-ți petreci timpul cu persoana nepotrivită, mai bine îți vezi de tine și te dezvolți pe cât posibil, că vine el – asta apropo de unde sunt bărbații mișto. Am reușit să scap de viciul dependenței emoționale și-mi permit să dau p-afară de feminism. “Single or taken?” “No, bitch, I’m fabulous.”
La început eram tristă. Acum, la întrebarea “Cum stai cu dragostea?” răspund “foarte bine, sunt singură”, iar familia mea scote un geamăt de nesiguranță. Seamănă cu reacția la “dar tu când te măriți?”. Dar sunt bine, pentru că site-ul meu e gata, scriu și colaborez în diverse proiecte, sunt împlinită. La câte planuri am, n-am timp și nu simt nevoia de mai mult. Prietenele mele sunt bine, oriunde ar fi, e cald, e vară, suntem toți sănătoși și înconjurați de puterea oamenilor care ne iubesc. Universul ne ascultă, iar energia bună curge pe toate canalele. Ce să zic, mă simt ca Harry Potter când nu îl doare cicatricea.
