De ce e important să ne educăm copiii cu privire la bani? Părinții știu bine că dacă nu suntem fermi cu cheltuielile și dacă nu impunem niște limite, copiii ar pleca acasă cu toate dulciurile și jucăriile din magazin. Drept urmare, primul beneficiu are legătură cu portofelele părinților. Al doilea beneficiu, chiar mai important, e că vom pune bazele unui adult responsabil în relația cu banii. Dacă îi educăm de…
Tag: parinti
De ce să iei în considerare YOXO pentru primul telefon al copilului tău (PP)
Matei, care are 6 ani, a început anul ăsta școala. E un capitol nou în viața lui, dar și a noastră. Ca părinte, mă agită puțin gândul ăsta, trebuie să recunosc. Vorbind cu alți părinți, prieteni și membri ai familiei despre noua etapă, unii ne-au întrebat dacă nu luăm în considerare să-i cumpărăm primul lui telefon, ca să fim în contact cu el, în caz de ceva. Noi considerăm că…
Pe 17 iulie e “Social Media for Parents” și abia aștept să merg din nou
Când am fost data trecută la conferința asta abia puteam să merg, că eram cu veverițele la purtător, după cum se vede în poza de mai sus. Evenimentul a început la ora 09:00, iar eu am plecat pe la 11:00, deși s-a întins până pe la 16:00. M-am ofticat rău de tot că nu am mai putut să stau, așa că mi-am promis încă de atunci că data viitoare o…
Ți-a picat un gunoier la Kinder?! Aww… @BAC 2013
Cine mai mătură străzile dacă devenim toți arhitecți și cadre universitare?